Vulvoplastie: soluția chirurgicală pentru rejuvenarea zonei intime

vulvoplastie

Operația de vulvoplastie este intervenția chirurgicală care presupune corectarea aspectului vulvei și redimensionarea organelor genitale externe. Vulvoplastia este o soluție pentru acele femei care aspiră la perfecțiune corporală, își doresc și să se simtă confortabil în pielea lor, dar și mai încrezătoare în puterea lor de seducție.

De ce să optezi pentru operația de vulvoplastie?

Vulva este partea externă a organelor genitale feminine. În structura ei intră: muntele lui Venus, labiile mari, labiile mici, organele erectile, vestibului vaginal și glandele vestibulare. Vulva protejează atât aparatul reproducător, cât și tractul urinar, incluzând totodată clitorisul, parte care intensifică plăcerea, în timpul actului sexual.

În general, din experiență, la vulvoplastie apelează, în mare parte, femeile cu vârsta între 25-34 de ani, dar și cele cu vârstă între 35-44. În cazuri mai rare, fetele și femeile cu vârste între 15-24 de ani.

Operația de vulvoplastie se practică din motive estetice sau medicale, la nivelul vulvei, și nu trebuie confundată cu alte operații precum:

  • vaginoplastie: intervenție chirurgicală de reconstrucție completă a vaginului (pentru a-l face mai îngust);

  • labioplastie: intervenție chirurgicală de micșorarea labiilor minore sau majore.

Femeile nemulțumite de aspectul zonei lor intime pot să apeleze la vulvoplastie și din rațiuni strict estetice. Prin vulvoplastie se realizează o remodelare a modului în care arată organul genital feminin extern. Asta în cazul în care femeile solicită operația pentru că sunt stânjenite de asimetria labiilor, de poziția lor etc. Operația de vulvoplastie oferă un aspect întinerit al vulvei, alături de efecte psihologice importante pentru paciente:

  • Creșterea încrederii de sine.

  • O viață sexuală vizibil îmbunătățită.

  • Eliminarea disconfortului.

Vulvoplastia poate include și labioplastie, vaginoplastie și himenoplastie, în funcție de nevoile pacientei.

Există și femei care se îndreaptă către vulvoplastie, nu ca urmare a unor nemulțumiri legate exclusiv de aspect, cât, mai degrabă, în scop medical. De exemplu, atunci când pacientele au nevoie de corectarea unor anomalii congenitale sau a unor probleme apărute în timpul nașterii unui copil, ori ca urmare a unor accidente.

Mai mult decât atât, excesul de piele, la nivelul vulvei, poate să determine apariția anumitor boli, precum vaginită cronică, dermatită, infecții urinare, piodermită, acestea fiind motive suficiente care le trimit pe femei la chirurgul estetician.

Cum se realizează această intervenție chirurgicală?

Operația de vulvoplastie este realizată de către chirurgul estetician și durează aproximativ o oră. Operația se face, de regulă, sub anestezie generală. Intervenția implică eliminarea excesului de piele și repararea problemelor externe.

Operatia durează aproximativ o oră. Suturile sunt realizate astfel încât semnele rămase să fie cât mai puțin vizibile. Cicatricile și rănile au un proces de vindecare de maximum o săptămâna, devenind insesizabile.

Așteptări, riscuri și rezultate

După operația de vulvoplastie se pot vedea rezultate precum:

  • reducerea dimensiunii vulvei

  • îmbunătățirea circulației sangvine, în regiune

  • un efect de rejuvenare locală

Că orice altă procedură estetică, operația de vulvoplastie implică niște riscuri dar, cu ajutorul unei comunicări eficiente cu medicul chirurg, acestea pot fi abordate eficient și depășite în timp util:

  • posibile infecții

  • durere în timpul actului sexual

Pe parcursul perioadei de recuperare, pacienta trebuie să acorde o atenție sporită toaletării și îngrijirii zonei, astfel încât să țină la distanță infecțiile, precum și să urmeze strict sfaturile medicului.

La aproximativ cinci zile de la operație, pacienta trebuie să vină la primul control. În ceea ce privește firele operației, acestea sunt eliminate, în mod natural, de către organism, în cam 10-14 zile.

Pacienta este sfătuită să se abțină de la relații intime o perioadă de 4-5 săptămâni de la operație, astfel încât să se reușească o cicatrizare completă, la nivelul vulvei.

Conform Societății Americane a Chirurgilor Plasticieni, mai mult de 10 milioane de astfel de operații au fost realizate în anul 2014, doar în SUA.

Suna-ne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *