Tot ce trebuie să știi despre reducţia mamară

Chirurgie_estetica_-_Chirurgia_sanilor_-_Corectie_asimetrii_mamareReducția mamară este intervenția chirurgicală prin care se creează o dimensiune mai redusă a sânilor pentru a-i reda pielii elasticitatea, pentru a reduce presiunea asupra coloanei vertrebrale, precum și pentru a înlătura durerile de gât, umeri și spate.

La problemele fizice pe care le cauzează hipertrofia mamară (creșterea excesivă în volum și greutate a sânilor) se adaugă și cele ce țin de viața socială. Cele mai multe dintre ele spun că au o percepție negativă asupra propriului corp, fapt ce se reflectă într-o calitate scăzută a vieții sociale.

linie express

Pregătirea preoperatorie pentru intervenția de reducție mamară

Medicul chirurg vă recomandă efectuarea unui set de analize care să asigure o bună desfășurare a intervenției. De asemenea, este necesar să se realizeze o ecografie sau mamografie pentru a detecta eventualele probleme de natură chistică. Acestea impun adaptarea unui plan terapeutic special.

Nu este indicată administrarea aspirinei, a medicamentelor ce pot crește timpul de sângerare (hormoni, anticoagulante, antitrombotice) sau a anticoncepționalelor deoarece acestea pot provoca apariția unor complicații legate de coagularea sângelui.

Procedură

breast-reduction-photoDr. Cristian Nițescu utilizează mai multe tipuri de tehnici în realizarea acestei intervenții, în funcție de necesitățile pacientei.

Reducția mamară implică îndepărtarea surplusului de țesut mamar prin incizii realizate la nivelul unor zone mai puțin sensibile ale sânului, fiind similare cu cele efectuate pentru operația de masteopexie.

Această intervenție chirurgicală necesită anestezie totală și durează aproximativ trei-patru ore (în cazul în care se intervine la ambii sâni).

Posibile complicații ale reducției mamare

Complicațiile care pot apărea în urma reducției mamare sunt aceleași ca la majoritatea operațiilor estetice: dezvoltarea unor infecții, apariția unor hematoame, sângerări sau modificări de sensibilitate a mamelonului. Cicatricile rezultate, pe de altă parte, sunt mai mari decât cele de la implantul mamar.

Recuperarea după reducția mamară

Recuperarea totală, adică perioada care trebuie să treacă până la reluarea tuturor activităților, indiferent de efortul fizic depus, poate dura până la trei luni. Munca la birou, cea care nu presupune efort fizic crescut, poate fi reluată după o săptămână sau două. Totuși, dr Cristian Nițescu ne recomandă să discutăm cu medicul specialist pentru a stabili perioada de recuperare întrucât aceasta diferă de la caz la caz, în funcție de anamneză (istoric medical).

 Micşorarea sânilor este o procedură realizată frecvent, foarte multe femei alegând să-şi schimbe aspectul sânilor pentru a se simți bine în propriul corp. 

PREȚ: 2700 – 2900 Euro

*Prețurile operației variază în funcție de tehnica folosită