Tot ce trebuie să știi despre otoplastie

otoplastieOtoplastia este intervenția chirurgicală care are drept scop micșorarea distanței dintre ureche (așa-numitul pavilion auricular) și cap (practic, baza ei de implantare), îndreptarea, reducerea mărimii sau modelarea urechilor. Această procedură este indicată, aşadar, celor care îşi doresc un alt aspect al urechilor, fiind nemulţumiţi de înfăţişarea lor, în special celor care au aşa-numitele „urechi clăpăuge”.

Otoplastia – Pregătirea preoperatorie pentru operaţie

Se recomandă pacienților întreruperea administrării aspirinei, a antiinflamatoarelor sau a altor medicamente care pot influenţa coagularea sângelui; renunţarea la fumat şi la alcool cu două săptămâni înainte de intervenţie; întreruperea tratamentului cu anticoncepţionale cu cel puţin două săptămâni înainte.

linie express

Otoplastia – procedură

Otoplastia se realizează, în general, la ambele urechi pentru a obţine un efect simetric. Intervenţia se va putea efectua sub anestezie locală sau generală, în funcţie de vârstă. Astfel, copiilor foarte mici le este recomandată anestezia generală, iar adolescenţilor şi adulţilor cea locală. Procedura chirurgicală constă într-o incizie în partea posterioară a urechii, urmată de expunerea cartilajului auricular și excizia unei porțiuni din el. Cartilajul poate fi, de asemenea, modificat ca formă, el fiind apoi fixat cu suturi pentru a susţine urechea în poziţia dorită. La finalul intervenţiei chirurgicale de otoplastie, chirurgul plastician va aplica un bandaj compresiv-elastic, acesta urmând să fie înlăturat după o purtare continuă pe parcursul mai multor zile.

Otoplastia – Posibile complicaţii ale intervenţiei

Complicaţiile sunt, în general, rare. Pot apărea însă unele reacţii nedorite precum sângerare, hematoame sau infecţii. Unii pacienţi au acuzat, de asemenea, şi dureri, dar acestea au cedat la administrarea de analgezice. Urmărind însă indicaţiile chirurgului plastician, eventualele complicaţii sau neplăceri pot fi evitate. Otoplastia nu influenţează funcţia auditivă.

4. Recuperarea în urma operaţiei de otoplastie

Activitatea cotidiană poate fi reluată la câteva zile de la operaţia de otoplastie. Cu toate acestea, medicul recomandă evitarea efortului fizic excesiv. Importantă este, în același timp, protejarea urechilor de traume sau temperaturi extreme, în primele şase săptămâni de la operaţie, şi evitarea dormitului pe părțile laterale, cu sprijin pe una dintre urechi.

PREȚ: 900 - 1200 Euro